Ați auzit, fără îndoială, la televizor, sau ați citit undeva pe internet că soluțiile de curățare pe care le folosim cu toții în casă sunt toxice, că produc o mulțime de boli și alergii, că sunt pline de chimicale, că afectează gravidele (sau chiar și copiii încă nenăscuți). Profesioniștii din industria serviciilor de curățenie știu însă cel mai bine cum și în ce cantități trebuie folosite soluțiile de curățare, atât pentru clienții din sectorul comercial, cât și acasă. La urma urmelor, noi lucrăm cu aceste substanțe în fiecare zi. Iată câteva dintre lucrurile pe care oricine ar trebui să le știe despre acestea.
În primul rând, în principiu nu trebuie să vă faceți griji cu privire la sănătatea dumneavoastră. Toate produsele de curățenie comercializate, inclusiv cele pentru uz profesional, sunt sigure pentru sănătate dacă sunt utilizate conform recomandărilor producătorului.
Unele dintre aceste produse (cele sub formă de praf) se dizolvă în apă, în timp ce restul sunt oricum deja diluate – de la înălbitorii cu clor la soluțiile de spălat geamuri. Prin urmare, în cazul în care acestea ajung pe piele, de regulă este suficient să spălați zona respectivă. Problemele serioase apar atunci când aceste soluții sunt ingerate, ceea ce înseamnă că trebuie să acordați o atenție specială depozitării lor dacă aveți copii mici. Cazurile cel mai des întâlnite de intoxicație sunt acelea care implică inhalarea accidentală a unor soluții pulverizate, dar în astfel de situații vorbim de efecte pe termen scurt: persoana afectată va avea căile respiratorii iritate și va avea accese de tuse timp de o scurtă perioadă.
Cu titlu de exemplu, să vorbim despre soluțiile cele mai agresive, precum înălbitorii pe bază de clor. Fiind volatile, vaporii acestora irită în primul rând ochii, însă contactul cu pielea nu provoacă arsuri decât după un timp de câteva minute; pentru a elimina complet acest risc, folosiți mănuși de menaj, din cauciuc.
Cum ar trebui să folosim aceste produse?
Principiul de bază este simplu: reduceți la minimum expunerea la aceste substanțe. În plus, este bine să nu amestecați diferite soluții de curățare.
Revenind la exemplul de mai sus, este important de menționat că producătorii înălbitorilor nu recomandă, ca mod de utilizare, decât concentrația optimă (de exemplu, un căpăcel de soluție la o anumită cantitate de apă), însă nu vă spun și câtă soluție trebuie folosită. Sfatul nostru este să utilizați doar atât cât aveți nevoie, nu mai mult; de exemplu, nu umpleți găleata cu apă și înălbitor dacă vreți doar să igienizați gresia din baie.
Dacă folosiți mai multe tipuri de soluții (una pentru spălatul geamurilor, una pentru degresarea plitei, una pentru ștersul mobilei etc.), țineți cont de faptul că astfel expunerea dumneavoastră la diferite substanțe volatile este mai mare.
Produsele ecologice sunt potrivite?
În principiu, da, dar trebuie să țineți cont că acestea pot fi mai puțin eficiente; de exemplu, un detergent de vase care conține ingrediente 100% de origine vegetală poate fi mai puțin eficient la curățarea farfuriilor foarte murdare. Aceasta înseamnă că va trebui să folosiți un burete mai abraziv sau să creșteți temperatura apei, ori pur și simplu să pierdeți mai mult timp spălând vasele.
Vă recomandăm să citiți lista ingredientelor de pe etichetă. Uleiurile esențiale (cum ar fi cel de lavandă) au efect antibacterian dovedit, ca și alcoolul produs din plante. Uleiul de coajă de portocală este un foarte bun solvent, folosit la detergenții de curățat parchetul. Pentru a șterge geamurile, pulverizați pe ele oțet și ștergeți cu hârtie de ziar, veți avea rezultate la fel de bune ca și cu o soluție specială. Despre bicarbonatul de sodiu (praful de copt) se știe de multă vreme că este un agent de curățare foarte eficient.
Dar produsele profesionale sunt bune pentru folosit acasă? Care este diferența dintre aceste și cele pe care le găsim pe rafturile supermarkturilor? Ei bine, despre acest subiect vom vorbi într-o postare viitoare.